Motociclism de tura: Black Sea Tour 2007

Povestea

Pregatiri

De la inceput am fost constient ca turul propus este de dificultate mult superioara a ceea ce se poate realiza in interiorul tarii si chiar in Europa. Faptul ca urma sa ocolim o mare a adaugat un plus de seriozitate la modul cum priveam realizarea turei. Fara a avea experienta prea multa in asemenea calatorii, erau evidente totusi unele probleme care nu ne puteam permite sa le ignoram. In primul rind fiind o mare de ocolit, nu aveam alternative viabile de a o „taia” drept spre casa in caz de defectiuni, probleme de sanatate sau de alt gen. O data ajunsi la o anumita distanta de casa, am fi avut doua alternative, sau inapoi pe acelasi drum, sau inainte conform traseului propus.

Identificarea traseului si a obiectivelor de atins a fost a doua problema mai dificila. Faptul ca in Romania nu gaseam in comert harti rutiere corecte ale zonelor vizate m-a silit sa comand harti clasice de hirtie de la o editura cu magazin online. Editurile autohtone reediteaza neincetat harti cu Europa. Spania, Italia, Germania. „De ce nu mergeti in Europa?”, ma intreba o vinzatoare vexata. Intrebasem senin daca nu are o harta cu Armenia sau Georgia.

Fara a avea o privire de ansamblu asupra zonei ce urma sa o traversam nici nu ne puteam gindi sa planificam ceva.

In procesul de alcatuire a traseului ne-am ajutat de un program simplu, dar eficient, care a fost unealta de baza in stabilirea traseului si mai ales a etapelor si locurilor de popas, campare si odihna.

Pare simplu sa iti propui sa faci un tur la Marii Negre, si pe un atlas scolar poti urmari linia coastei cum se curbeaza dinspre Constanta spre sud, apoi de la Istanbul se intinde aproape drept spre est, inainte de Sinop urca usor, apoi coboara spre sud incet pina la Trabzon, iar o data ce incepe Georgia curba urca spre nord pina la granita ruseasca, ca apoi acea linie sa se inrerupa in dreptul Marii Azov, sa sara in Crimeea si sa continue pina in Delta Dunarii.

Dar la o prima estimare erau 7500 de kilometri, care trebuiau inghesuiti in 30 de zile de concediu, cu pauze in care sa ne putem odihni si sa vizitam orasele si locurile in care cine stie cind ne vom mai intoarce.

A trebuit sa aflam ca nu se poate urmari perfect linia coastei. Nebunia oamenilor si lacomia imperiilor intretin in Abhazia – un colt din nord-vestul Georgiei, un conflict civil, etnic si politic care face imposibila tranzitarea acelui non-stat, situat la malul Marii Negre. In plus, granita dintre Georgia si Rusia este inchisa oricarui trafic, cu exceptia cetatenilor rusi.

Am fost siliti sa cautam alternative.

Prima si cea mai simpla parea sa fie traversarea Georgiei, intrarea in Azebaidjean si de acolo intrarea pe teritoriu rusesc. Urma sa mergem paralel cu lantul Caucazului de nord aproape 1000 de km pentru a ajunge din nou la marea noastra. Kilometrii nu ar fi fost nici o problema, iar muntii in mod sigur sunt superbi. Dar o privire pe harta ne-a pus pe ginduri. Urma sa tranzitam republicile autonome Cecenia, Daghestan si Osetia de Nord. Deloc linistitor gindul sa trecem prin Groznii si pe urma prin Beslan. Mult prea periculos, stiind ca in acele zone nu exista nici un respect pentru lege, nici politie, nici autoritati, zona fiind de curind iesita dintr-un conflict cu mii de victime si care nu pare a se fi incheiat nici acum. Parea ca instabilitatea politica si confictele din zona Caucazului ne vor opri sa realizam turul complet al Marii Negre, iar jumatatile de masura nu ne mai atrageau.

Dar cine insista si nu renunta pina la urma gaseste un drum. Salvarea ideii si a expeditie a constat in existenta unei linii de feribot din portul Trabzon din Turcia la Sochi in Rusia.

Hartile au prins iar viata, pentru a ne arata drumul. 30 de zile pareau acum mult, asa ca am inceput sa adaugam bucle traseului, pentru a vedea si vizita cit mai mult in turul nostru.

Pina la Trabzon am fi avut de parcurs cam 2400 de kilometri, iar daca treceam direct in Rusia dupa alti 2300 am fi fost inapoi acasa. O treaba de 3 saptamini, 5000 de km , care parca parca nu se potrivea celor care si-au propus un tur complet al Marii Negre.

Prima abatere de la traseul direct am propus sa fie vizitarea Troiei, cu traversarea Dardanelelor de 2 ori inainte de a ajunge la Istanbul. Citeva sute de kilometri in plus.A meritat efortul.

A doua bucla a fost mult mai mare. Si mai consistenta. Ne-am propus ca daca tot ajungem in estul Marii Negre, atunci vizitam si Georgia, si si Armenia, ne intoarcem in Turcia la Trabzon si apoi continuam spre Rusia si Crimeea. Principiul „daca tot suntem acolo, hai si pina mai incolo functiona din plin”.

Cu surprindere am aflat ca nici granita intre Turcia si Armenia nu e deschisa tranzitului, lipsa relatiilor diplomatice dintre cele doua tari, o istorie incarcata cu ranchiuna si cu masacre si situatia internationala tensionata ne puneau din nou piedici.

Nimic mai simplu pentru noi decit sa recalculam drumul, deja nu se mai punea problema renuntarii. Daca nu se poate trece direct din Armenia in Turcia, ocolim granita lor cu probleme. Nici la lacul Van si Ararat nu renuntam. Dar nici la a vizita Erevanul. Prea multe bancuri cu radio Erevan am auzit sau am spus de-a lungul timpului. Sa ajungem noi pina acolo linga si sa nu mergem si putin mai departe? Imposibil. Acel „acolo linga” insemna de fapt un plus de 600 de km, doua vize in plus, 2 puncte de frontiera in plus. Nimica toata.

O data ce imaginatia se imbina cu ratiunea, iar mijloacele de a realiza ceva devin palpabile, scopurile propuse devin din ce in ce mai ambitioase.

Am renuntat sa ocolim Marea Azov prin nordul ei dupa ce am aflat intre Rusia si Ucraina circula un bac. Crimeea si Ucraina nu au impus probleme, pina la aceea de a trece sau nu prin alt non-stat, spatiu fara lege si fara siguranta, Transnistria.

Ocolirea ei prin nord adauga multi kilometri traseului, dar in sud, paralel cu granita romina, se intrevedea un drum. Exista un punct de trecere a frontierei intre Ucraina si Moldova, si si intre Moldova si Rominia. Revenirea in tara era astfel asigurata fara a ne expune sicanelor si riscurilor din zone de conflict si haos.

Stabilirea etapelor zilnice a fost o provocare si ea in sine. Executand calculul matematic, impartirea a 7500 de km la 30 de zile, rezulta o medie de 250 pe zi, putin, chiar prea putin. Dar noi doream sa si vedem ceva, sa si vizitam, sa si facem baie, nu? Deci, trebuie prevazute ziel de pauza. Timpul ne va fi suficient pentru orice, daca vom sti sa il impartim intre condus, vizitat, si odihna.

Rezultatul calculelor recalculate si regindite a fost pe scurt urmatorul: vom conduce 20 de zile si 10 zile le vom aloca pauzelor in locurile cele mai frumoase, mai interesante istoric si cultural si mai primitoare pentru noi.

O data stabilit traseul, organizate etapele si elucidate problemele, expeditia prindea contur si trecea din ce in ce mai mult din imaginar in real. Harti, calcule, tabele de echipament, calendar de activitati, formulare de viza si acte se adunau, deveneau parte din viata noastra, ne preocupau gindurile si in lumea reala si parca parca eram mai aproape de a strabate primii kilometri dintr-un drum magic.

Ca un ritual, o obsesie drumurile Asiei Mici si ale Caucazului se insinuau tot mai adinc in mintea si discutiile noastre, hartile erau studiate tot mai des, listele de echipament deveneau tot mai lungi, dar vai si mai incarcate la sectiunea costuri, iar timpul trecea in favoarea noastra.

Toate acestea au umplut lunile lungi de iarna, cind unii dintre noi vindeau si cumparau motociclete, se incruntau ca guvernul impune o noua taxa pentru inmatricularea autovehiculelor iar altii visau impreuna cu noi la acea zi in care urma sa pornim in jurul Marii Negre.